Motto:
“Esofagul trece prin patria noastră -Toracele!”

Nu oricărui chirurg îi zâmbeşte zeiţa Fortuna şi î1 mai şi aduce în postura favorabilă de a scrie Prefaţa la cel mai mare tratat de chirurgie consacrat esofagului, apărut la noi. Mie mi-a zâmbit!

Peste tot în lume, marile tratate, indiferent de specialitate, se pun în pagină de către şi în jurul unei mari personalităţi medicale din domeniul respectiv. Şi nicidecum asemenea opere nu se coagulează şi concretizează în jurul unei persoane “politice”.

Personalitatea chirurgicală în jurul căreia s-au adunat o serie de medici chirurgi, dar şi medici din alte specialităţi, este prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie şi director al Centrului de Excelenţă în Chirurgia Esofagului, sub auspiciile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, de la Spitalul Clinic “Sf. Maria” din Bucureşti.

Marele merit al prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu constă în aceea că, pe lângă faptul că a pus bisturiul pe mii de pacienţi, pentru a le salva viaţa, a mai pus şi condeiul pe hârtie pentru a transmite celor ce vor să înveţe, prezenţi sau viitori, din experienţa sa chirurgicală extrem de vastă, inclusiv în chirurgia esofagului.

Am să deschid o mică paranteză. După cum se ştie, după marii creatori: poeţi, scriitori, pictori, sculptori, compozitori, arhitecţi, constructori etc., rămân operele lor pentru posteritate. Operele noastre ce sunt reprezentate de pacienţii noştri sunt efemere. Ele dispar irevocabil, uneori chiar înainte de dispariţia maeştrilor operatori. Iar câteodată, din păcate, chiar în timpul actului de “creaţie” sau imediat după aceea. Avem o singură posibilitate de a înfrunta trecerea timpului, prin punerea pe hârtie a ceea ce am înfăptuit chirurgical.

Dar cine să scrie? Să scrie cei ce au operat şi au o mare experienţă, respectiv cei ce au abordat esofagul printre preocupările lor chirurgicale.

Dar cine să abordeze esofagul? Să se ocupe de el cei care ştiu, indiferent că sunt chirurgi generalişti, chirurgi toracici sau ideal ar fi să fie chirurgi specializaţi în chirurgia generală, cât şi în chirurgia toracică. Nu se exclud ORL-işti pentru segmentul cervical al esofagului şi/sau pentru explorarea endoscopică a conductului.

Cu alte cuvinte, indiferent de specialitate, chirurgul trebuie să fie o personalitate puternică şi să nu facă parte din categoria celor care “încearcă marea cu degetul”.

Am scris în Motto – “Esofagul trece prin patria noastră – Toracele!” Este un adevăr de netăgăduit, dar tot atât de adevărat este şi numărul extrem de mic de chirurgi toracici ce au expertiză în chirurgia esofagului. Din păcate, pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Sunt chirurgii toracici, ce au evoluat spre chirurgia toracică dinspre chirurgia generală.

Dar să nu credeţi că în chirurgia generală numărul temerarilor chirurgi esofagieni este cu mult mai mare. Ei pot fi număraţi pe degetele membrilor unei echipe chirurgicale care operează esofag, la care putem să adăugăm ţi degetele anestezistului!

Este posibil să vă întrebaţi de ce există această situaţie. Este aşa pentru că, chirurgia esofagului este o chirurgie foarte grea, are o patologie cu multe particularităţi, necesită o serie de proceduri complexe, atât de rezecţie cât şi de reconstrucţie a esofagului. Şi în afară de toate astea, esofagul este un organ care deşi nu este cel mai lung, este totuşi singurul segment digestiv care trece prin trei regiuni: cervicală, toracică şi abdominală.

Chirurgul care se încumetă să facă acest tip de chirurgie, trebuie obligatoriu să aibă noţiuni din chirurgia de vecinătate, indiferent că este chirurg generalist sau chirurg toracic.

Un asemenea chirurg temerar este prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, care s-a ridicat în mod cinstit din şcoala românească de chirurgie. Încă de când era “copil chirurgical”, s-a văzut în el profesorul de chirurgie de astăzi, mare operator şi autor de cărţi de chirurgie, cât şi şef de şcoală chirurgicală.

Experienţa sa vastă în chirurgia generală, dar şi, în mod special, în domeniul chirurgiei esofagului, îi dau dreptul moral, cât şi profesional, precum şi ştiinţific să pună în pagină o carte de mare substanţă: “Tratat de Patologie şi Chirurgie Esofagiană”. Tratat ce este scris în majoritate de prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu şi colaboratorii săi de la Spitalul Clinic “Sf. Maria” din Bucureşti, dar şi de colaboratori externi, pe care editorul-şef i-a selectat în funcţie de experienţa lor în domeniul patologiei şi chirurgiei esofagiene.

Îmi permit să remarc prezenţa în paginile tratatului a prof. univ. dr. Constantin Ciuce (Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Ioan Cordoş (Bucureşti), prof. univ. dr. Viorel Scripcariu (Iaşi), prof. univ. dr. Matias Losano Brotons (Cordoba – Argentina), prof. univ. dr. Eric Frechette (London, Ontario – Canada), prof. univ. dr. Rodica Anghel (Bucureşti), dr. Radu Stoica (Bucureşti), dr. Eugen Nicolau (Bucureşti), dr. Cătălin Copăescu (Bucureşti), dr. Adrian Lobonţiu (SUA) şi alţii.

Toţi au preocupări în patologia şi chirurgia esofagului, nu de acum, ci de mulţi ani în urmă. Remarc şi scot în evidenţă cu mare satisfacţie pe doi dintre autorii tratatului, care în plus sunt şi coeditori. Este vorba de prof. univ. dr. Constantin Ciuce şi prof. univ. dr. Ioan Cordoş. Cei doi, împreună cu cel ce scrie aceste rânduri sunt nascuţi şi crescuţi în partea de Vest a României, mai precis în Ţara Zarandului. Dar le-a fost dat să se cunoască, doar după ce au devenit toţi trei chirurgi. Pot să spun că prin chirurgie am devenit mai apropriaţi decât prin geografie.

Prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, în calitatea sa de coordonator al tratatului, pe lângă cea de autor principal sau de coautor, a structurat tratatul în 18 capitole principale, care la rândul lor sunt subdivizate în sub-capitole pentru o mai bună înţelegere şi învăţare. Tratatul are şi un rol didactic pe lângă caracterul ştiinţific de prim rang.

Un prim capitol este consacrat istoricului chirurgiei esofagiene, din cele mai vechi timpuri, fără a se putea stabili o dată precisă a naşterii chirurgiei toracice, respectiv esofagiene. Nu sunt omise principalele momente din chirurgia de rezecţie – Czerny (1877), Töreck (1913), rezecţii fără reconstrucţie esofagiană, dar şi primele încercări de reconstrucţie esofagiană – Claude Beck (1905) şi Amza Jianu (1913) – operaţia Beck-Jianu pentru leziuni benigne, cât şi prima rezecţie pentru cancer, urmată de reconstrucţie esofagiană cu stomac – Ohsawa (1933).

Dat fiind complexitatea patologiei esofagiene şi a multiplelor soluţii chirurgicale propuse, în decursul timpului, autorul capitolului – prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu – departajează istoricul chirurgiei esofagiene pe afectiuni şi proceduri chirurgicale: atrezia, acalazia, diverticulii, perforaţiile esofagiene, rezecţiile şi reconstrucţiile esofagului (stomac, jejun, colon, tub cutanat şi alte grefoane), boala de reflux gastroesofagian.

Pe lângă istoricul universal al chirurgiei esofagiene, sunt prezentate tot în acest capitol eforturile de început ale Şcolii româneşti de chirurgie în domeniul esofagului – Amza Jianu, Iancu Jianu, ulterior Dan Gavriliu şi Zeno Popovici, cât şi alţi chirurgi români trecuţi şi prezenţi, precum şi centrele lor chirurgicale din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Oradea, Constanţa, Craiova, Sibiu.

În capitolul consacrat anatomiei chirurgicale şi fiziologiei esofagului, cât şi a joncţiunii esogastrice, cititorul va fi plăcut impresionat de claritatea şi conciziunea frazelor în a descrie un segment anatomic care este arid prezentat în carţile de anatomie şi fiziologie, dar care nu-i permite să fie redat în aceeaşi manieră într-un tratat de chirurgie. Tratat în care pe lângă anatomia care este pusă în pagină în mod chirurgical, până şi fiziologia este chirurgicală. (…..)

Având în vedere cele scrise mai sus, consider că prezentul “Tratat de Patologie şi Chirurgie Esofagiană” este piatra de granit ce lipsea până acum din edificiul literaturii chirurgicale din România.

Este un tratat, care va fi util pentru rezidenţii, specialiştii, primarii din chirurgia generală, din chirurgia toracică şi gastroenterologie, cât şi tuturor medicilor din specialităţile conexe care vor să se informeze despre patologia esofagului şi posibilităţile terapeutice chirurgicale şi non-chirurgicale.

Este un tratat al generaţiei de chirurgi de sfârşit de secol XX şi de început de secol XXI. Un tratat de asemenea anvergură se va mai scrie peste 25-30 de ani. Se va scrie peste o generatie, de către o altă generaţie de chirurgi români.

Profesor universitar dr. Teodor Horvat